Janusz Korczak a fost un scriitor evreu polonez, medic pediatru și avocat pentru drepturile copiilor. Un popular autor și om de radio în Polonia de dinainte de război, Korczak a fost mutat cu forța în ghetoul din Varșovia, unde a continuat să se ocupe de nevoile orfanilor. În ciuda ofertelor care promiteau să îi garanteze siguranța, el a însoțit copiii aflați în grija sa în lagărul de exterminare de la Treblinka, în august 1942.
Născut Henryk Goldszmit în 1879, fiul unui proeminent avocat din Varșovia, și-a întreținut familia scriind: a luat numele de Janusz Korczak din literatura poloneză ca pseudonim. În 1911-1912 el a devenit director al unui orfelinat din Varșovia care funcționa conform principiilor sale, în baza drepturilor și a demnității copilului.
În anii ’20 și anii ’30, a devenit o figură proeminentă în societatea poloneză, fiind renumit pentru scrierile și emisiunile sale de radio despre educație și dezvoltarea copilului. Emisiunile sale radiofonice au încetat din cauza antisemitismului în creștere în Polonia, după moartea lui Jozef Pilsudski în 1935, dar reputația sa literară a dăinuit.
În 1940, împreună cu restul de 350.000 de evrei din Varșovia, a fost forțat să trăiască în ghetou. Orfelinatul s-a mutat cu el în ghetou, la sediile de pe strada Chlodna și apoi de pe strada Sienna. Până în vara anului 1942, orfelinatul număra aproximativ 200 de persoane. Jurnalul lui Korczak ilustrează clar atât condițiile dure, cât și afecțiunea sa pentru numărul tot mai mare de orfani.
În august 1942, în timpul „Marii Deportări” din ghetoul din Varșovia, naziștii și-au îndreptat atenția asupra orfelinatelor, evacuându-le rând pe rând. În ciuda faptului că i s-a oferit o siguranță relativă, Korczak a ales să însoțească copiii aflați în grija sa, mergând la Umschlagplatz, de unde au fost deportați la 5 sau 6 august 1942. Nu avem cum să știm cu siguranță de ce a ales să facă acest lucru, dar scrierile sale plasează în mod constant nevoia copilului pe o poziție primordială. Iată ce scria în Jurnalul său din Ghettou în mai 1942: „Orașul trimite copii în calea mea, ca niște scoici mici - și eu nu fac decât să fiu bun cu ei. Nu îi întreb nici de unde vin, nici pentru cât timp rămân sau încotro se îndreaptă - la bine sau la rău.”
