Lagărul de la Westerbork din Țările de Jos este cunoscut pentru rolul său de lagăr de tranzit în cadrul Soluției Finale din 1942. A fost punctul de plecare pentru mii de evrei olandezi care au ajuns în lagărele morții între 1942 și 1944.
Westerbork a fost inițial înființat de guvernul olandez ca lagăr pentru refugiații din Germania nazistă în 1939. Începând din iulie 1942, lagărul a funcționat ca lagăr de tranzit SS (Durchgangslager). Primele transporturi, cu 2030 de evrei la bord, au plecat de la Westerbork spre Auschwitz în perioada 15-16 iulie 1942. Au ajuns acolo la 17 iulie. Cartea Auschwitz Chronicle consemnează că 449 de deportați au fost uciși la sosire.
Începând cu octombrie 1942, lagărul a fost comandat de SS-Obersturmführer Albert Konrad Gemmeker. Acesta a stabilit o rutină, cu deportări în fiecare zi de marți. Un număr de 103 transporturi au părăsit Westerbork între iulie 1942 și septembrie 1944, numărând 97.776 de deportați. Transporturile au fost trimise către Auschwitz, Sobibor, Terezín/Theresienstadt și Bergen-Belsen. La 19 mai 1944, 245 de persoane sinti și romi au fost deportați la Auschwitz din Westerbork.
Westerbork a fost destinația inițială a lui Anne Frank și a locuitorilor „Anexei secrete” de pe strada Prinsengracht nr. 263. Aceștia au fost reținuți la Westerbork până când au fost deportați la Auschwitz pe 3 septembrie. Toți locuitorii străzii Prinsengracht, cu excepția lui Otto Frank, au fost uciși în diferite lagăre în următoarele șase luni: Anne și sora ei Margot au murit amândouă de tifos la Bergen-Belsen în martie 1945.
