Avocatul polonez Raphäel Lemkin a dezvoltat conceptul de
genocid, parțial ca răspuns la Holocaust, dar și ca răspuns la cazuri anterioare
în care el considera că națiuni întregi și grupuri etnice și religioase
fuseseră vizate pentru distrugere. De asemenea, de când a avut loc Holocaustul,
au fost comise mai multe genocide. Cu toate acestea, avocații, istoricii și
sociologii nu sunt întotdeauna de acord dacă termenul este relevant pentru
anumite situații și s-ar putea referi la alți termeni/definiții, cum ar fi
„crimă împotriva umanității”, de exemplu.
În decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat
Convenția pentru prevenirea și reprimarea infracțiunii de genocid care a
stabilit genocidul ca infracțiune în temeiul dreptului internațional. Convenția
a stabilit cinci activități care, individual sau împreună, ar putea constitui
genocid:
- Uciderea membrilor grupului;
- Provocarea de leziuni corporale sau psihice grave membrilor grupului;
- Aplicarea în mod deliberat asupra grupului a unor condiții de viață calculate
să
ducă la distrugerea fizică totală sau parțială;
- Impunerea de măsuri destinate prevenirii nașterilor în cadrul grupului;
- Mutarea forțată a copiilor grupului într-un alt grup.
Trei evenimente au fost considerate drept genocid de la
Holocaust până acum de către organele judiciare competente internaționale:
Tribunalul Penal
Internațional pentru Rwanda a stabilit uciderea de etnici tutsi
și etnici hutu moderați în Rwanda, în 1994, ca fiind genocid. Timp de
aproximativ 100 de zile între aprilie și iulie 1994, între 500.000 și 1.000.000
de rwandezi, majoritatea covârșitoare dintre ei parte a etniei tutsi, au fost
uciși de membrii miliției hutu (Interahamwe), de Garda prezidențială și
de civili obișnuiți, care credeau propaganda difuzată prin radio, care îi
îndemna să-i ucidă. Autorii genocidului și-au ucis victimele față în
față, cu macete și bâte, adesea în casele sau bisericile lor, unde fugiseră în
căutare de adăpost. Deși a fost clar pentru mulți din interiorul Rwandei că
violența era iminentă, evoluția genocidului a continuat pentru trei luni, timp
în care comunitatea internațională a dezbătut dacă violențele constituiau un
genocid.
În plus, uciderea musulmanilor bosniaci din 1995 de către sârbii bosniaci la
Srebrenica, în Bosnia, a fost considerată a fi un genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, precum și de către Curtea
Internațională de Justiție.
În noiembrie 2018, Camerele extraordinare ale instanțelor
din Cambodgia, susținute de ONU, au declarat că Khmerii Roșii, regimul comunist
radical care a condus Cambodgia între 1975 și 1979, a comis genocid împotriva minorităților musulmane
cham vietnameze din acea țară.
Acest lucru nu înseamnă că alte episoade de atrocități în masă nu s-ar putea
califica drept genocid din perspectivă academică. Mai mult, crime care ar putea
să nu îndeplinească definiția legală a genocidului și care s-ar califica mai
bine drept „crime împotriva umanității” sau „crime de război” pot fi la fel de
devastatoare. Dezbaterile despre definiții și natura anumitor crime sunt
importante și necesare, dar nu poate exista o discuție care să încerce să
clasifice suferințele victimelor.
În cele din urmă, deși adoptarea Convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid a fost o evoluție extrem de semnificativă în dreptul internațional, aceasta nu a fost singura moștenire a Holocaustului. Conștientizarea persistenței traumei documentate de supraviețuitorii Holocaustului ne-a ajutat să înțelegem mai profund faptul că efectele violenței pot dăinui. Acest lucru a ajutat supraviețuitorii și alte persoane să dezvolte strategii pentru a reconstrui viețile afectate de orori.
