Când naziștii i-au mutat cu forța pe evrei în ghetouri, aceștia din urmă au format consilii alcătuite din membri proeminenți ai comunității pentru a furniza servicii sociale de bază pentru locuitorii ghetoului, a face legătura cu autoritățile germane și a se asigura că ordinele și reglementările naziste au fost puse în aplicare.
La momentul potrivit, naziștii au cerut conducătorilor acestor consilii, numite Judenräte în limba germană (Judenrat, la singular), să întocmească liste de evrei pentru deportare. Acei lideri Judenrat care au refuzat au fost eliminați din funcțiile lor sau au fost uciși și înlocuiți cu persoane care au respectat cererile germanilor.
Adam Czerniakow, conducătorul Judenrat din Ghetoul Varșoviei, s-a sinucis la 22 iulie 1942, pentru a nu asista la ridicarea evreilor. Alți lideri ai Judenrat au cooperat cu germanii în speranța că, făcând acest lucru, ar putea salva cel puțin pe unii dintre evrei din ghetourile lor: în septembrie 1942, Mordechai Chaim Rumkowskidin Ghetoul din Lodz a cerut locuitorilor ghetoului să-l sprijine în deportarea copiilor și a bătrânilor, cerându-le să-l lase „să taie membrele pentru a salva corpul”.
În numeroase cazuri, membri ai Judenräte au colaborat cu organizațiile evreiești clandestine din ghetourile lor și le-au ajutat.
În lagărele de concentrare naziste, anumiți deținuți desemnați, numiți kapos, cărora li se atribuiseră sarcini de supraveghere, au fost adesea acuzați de brutalitate, lucru documentat pe larg în mărturii și memorii postbelice. După război, anumiți membri ai Judenräte și kapos au fost aduși în judecată în Polonia și în alte părți, precum și în fața instanțelor onorifice din taberele de persoane strămutate din Germania, Austria și Italia. Numeroși kapos au fost, de asemenea, acuzați și judecați în Israel.
