Oficialii germani au identificat evreii care locuiau în Germania cu ajutorul arhivelor normale create de un stat modern. Au folosit rezultate obținute în urma recensământului, declarații fiscale, liste de membri ai sinagogilor, arhive parohiale (pentru evreii convertiți), formulare de rutină, dar obligatorii, de înregistrare la poliție, informațiile obținute prin interogarea rudelor și informații furnizate de vecini și oficiali municipali.
Pe teritoriul ocupat de Germania nazistă sau de partenerii săi din Axă, evreii au fost identificați în mare parte prin intermediul listelor de membri ai comunității evreiești, al actelor de identitate individuale, al documentelor de recensământ și al dosarelor poliției, cu ajutorul rețelelor de informatori locale. Legile rasiale ale Germaniei identificau drept „evreu” orice persoană care avea trei sau mai mulți bunici evrei, indiferent de identitatea sau practica lor religioasă. Conversiile la creștinism au fost declarate nelegitime cu până la două generații în urmă, formalizând și instaurând teoriile rasiale naziste.
