Legile rasiale naziste clasificau cine era evreu și cine nu se încadra în „linii rasiale” pe baza falsă că identitatea evreiască era o moștenire biologică. Între 1939 și 1945, mulți evrei din Europa au fost obligați să poarte ecusoane și însemne care îi identificau drept evrei pentru a facilita impunerea legilor rasiale naziste. Acest lucru a asigurat ceea ce Heydrich a descris drept „controlul evreilor cu ajutorul ochiului vigilent al întregii populații”. În plus, deținuții evrei din lagărele de concentrare au fost întotdeauna identificați ca evrei prin sistemul de etichetare a prizonierilor cu triunghiuri colorate. Deși sintagma „steaua galbenă” a devenit un simbol important al Holocaustului, este mai corect să vorbim despre „ecusoane evreiești” decât despre steaua galbenă, deoarece desenele și culorile variau.
Evreilor li s-a cerut adesea să poarte haine sau culori speciale în secolele dinaintea Holocaustului. Cele mai vechi cazuri înregistrate de utilizare a ecusoanelor pentru identificarea evreilor datează din secolele al IX-lea și al X-lea d. Hr., în Bagdad. Prima înregistrare a practicii în Europa datează de la Al patrulea Sinod al Lateranului din 1215, care a fost urmat de un val de violențe antievreiești și expulzări. Folosirea ecusoanelor sau a hainelor de identificare a întărit diviziunea dintre comunități și a făcut din evrei ținte ușor de reperat pentru persecuții și violențe.
În timpul Holocaustului, prizonierii evrei din lagăre au fost obligați să poarte o Stea a lui David creată prin combinarea unui triunghi galben (indicând faptul că erau considerați evrei în conformitate cu legile rasiale naziste) cu un alt triunghi de altă culoare care indica „infracțiunea” lor specifică. Majoritatea evreilor erau clasificați drept prizonieri „politici” și astfel ecusonul lor era format dintr-un triunghi roșu (culoarea atribuită prizonierilor politici) suprapus peste cel galben.
Evreilor din guvernul general (Polonia ocupată neîncorporată direct în Germania) li s-a cerut să poarte însemne de identificare începând cu noiembrie 1939. Ecusonul era o banderolă albă cu o stea albastră a lui David și urma să fie purtată de toți evreii cu vârsta peste 10 ani. Măsuri similare au fost aplicate evreilor care locuiau în URSS în urma invaziei germane din iunie 1941.
În Germania și în Reich, propunerile de identificare a evreilor prin ecusoane sau însemne au fost făcute în 1938, dar au fost respinse pe motiv că ar duce la crearea de ghetouri. Abia de la 1 septembrie 1941, toți evreii care locuiau în Reich au fost obligați să poarte steaua galbenă. La scurt timp după aceea, primii evrei germani au fost deportați către Est. Evreii din ghetourile din Wartheland și Silezia au fost forțați să poarte ecusoane mult mai devreme. Slovacia și România au introdus, de asemenea, ecusoanele în septembrie 1941.
Steaua a fost introdusă în Belgia, Olanda și Franța ocupată de germani în primăvara anului 1942, ca parte a deportărilor în masă a acestor populații evreiești. În august 1942, în Bulgaria a fost emis un decret care impunea steaua, dar în realitate era purtată de destul de puțini evrei. Ultima țară care a impus purtarea stelei a fost Ungaria, în martie 1944, în urma invaziei germane a țării.
